Unele boli grave îți macină organismul fără să știi, dar lasă urme pe pielea ta. Medicii îți recomandă să nu neglijezi anumite semne dermatologice și să te prezinți cât mai repede la specialist.

„În hepatitele cronice apar steluțe vasculare pe piele, pete mici și roșii. Palmele, de asemenea, sunt roșii. Scăderea densității firelor de păr, accentuarea desenului venos, mai ales la nivelul abdomenului, și scăderea masei musculare indică hepatită cronică”, spune medicul Doru Cristian Gavrilă.

Potrivit dermatologului Oana Clătici, medic la Spitalul Universitar din Bucureşti, pielea gălbuie poate fi semn de icter, o afecţiune cauzată de acumularea în sânge a bilirubinei sau alte afecţiuni hepatice, chiar cancer gastric.

Specialiștii afirmă că palmele roșii anunță probleme cu ficatul. Hepatita acută se manifestă prin dureri de mușchi, oase, astenie sau lipsa poftei de mâncare.

Luiza Vitan, medic endocrinolog, spune că afecțiunile tiroidei albesc pielea timpuriu. Mai precis, la cei cu hipotiroidă, pielea este uscată și palidă, bolnavul albește înainte de limită și este lent în mișcări.

O altă caracteristică a tiroidei duce la un metabolism leneș, ceea ce are ca efect îngrășarea pacientului, inclusiv la nivelul feței.

Boli respiratorii precum bronşita, enfizemul pot colora pielea în galben sau gri, deoarece nu există suficient oxigen în organism, potrivit Doctorul Zilei.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here